Holde Agri Invest (simbol bursier HAI), unul dintre cei mai mare jucători din agribusinessul românesc, a anunțat la BVB semnarea unor contracte de vânzare-cumpărare în valoare totală
Electroalfa International, companie cu capital 100% românesc și o experiență de peste 34 de ani, derulează în prezent contracte în valoare de peste 145 milioane euro, în domenii precum
Dezvoltatorul de spații logistice și industriale ELI Parks își continuă planurile de extindere, mizând pe parteneriate și contracte deja încheiate sau aflate în derulare, în ciuda
„În ultimele trei luni am semnat contracte de închiriere cu noi chiriași care cumulat vor ocupa un spațiu de 9.000 mp, cu scopul de a remodela centrul comercial.
Comisia Europeană a recomandat României să încheie contracte de performanță cu CNADNR, CFR, precum și cu operatorii din zona de transport naval, după ce a studiat varianta actuală a
Companiile de leasing financiar au acordat anul trecut 46% din finanțări pentru contracte cuprinse între patru ani și zece ani, în creștere cu cinci puncte procentuale față de nivelul
Constructorul de nave Severnav din Drobeta-Turnu Severin (simbol bursier SEVE) a obținut două contracte, în valoare cumulată de 3,6 milioane de euro (16 mil. lei), de la compania olandeză
datelor financiare pentru primul trimestru din acest an raportul exact dintre abonamente și cartele preplătite, cifrele indicând o poziție de forță a companiei: aproape 5 milioane de contracte