De asemenea, Ioana Dumitru va mai vorbi despre impactul digitalizării asupra relațiilor de muncă tradiționale și despre dezvoltările la nivel UE privind reglementarea relațiilor de
Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost reținut ieri-dimineață de DNA și este acuzat că a obținut fraudulos contractul pentru extinderea canalizării la Comarnic, realizată
Economia germană se va contracta mai puțin în acest an decât se estimase inițial, iar revenirea sa va accelera odată ce economia poate începe să se redeschidă de pe urma celui de-al
Liderii puterilor din vest caută măsuri cu impact economic real și imediat asupra Rusiei pentru a convinge Kremlinul să își reconsidere poziția față de Ucraina.
Retailerul de jucării Noriel, grupul AmRest, care deține cafenelele Starbucks, dar și dezvoltatorul imobiliar Impact au anunțat numirea unui expat din Polonia la conducerea businessului
Producția record de cereale din 2021 și războiul din Ucraina din 2022, doi factori aparent distincți, au avut un impact puternic asupra companiilor din agrobusiness.
După ani de „descentralizare” statul se pregătește să revină asupra unei măsuri cu puternic impact în piață și proiectează un sistem centralizat de achiziții publice.
Creșterea mai lentă a populației la nivelul întregului glob ar putea avea un impact major asupra dobânzilor reale, relevă o notă a JPMorgan, conform CNBC.
Deprecierea puternică a lirei alimentează temeri cu privire la un posibil impact dincolo de granițele Turciei, până la nivelul euro, scrie The Wall Street Journal.