Kaufland, cel mai mare jucător din această piață, are și cele mai mari depozite, cu o suprafață de 190.000 de metri pătrați, halele logistice fiind situate în Ploiești și Turda pentru
Deloitte Consultanță SRL, al Universității Politehnice București, al firmelor din grupul Deloitte și nici rudă sau afin, până la gradul 2 inclusiv, al unor angajați SC Deloitte Consultanță
Cel mai important furnizor prin prisma businessului este SC Minoronzoni SRL – Bergamo Sucursala Sibiu, o companie cu 200 de salariați, care nu are însă niciun site de prezentare
Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer&Contractor (IMP), cu sediul în Voluntari, a încheiat o tranzacție cu firma de construcții Romconstruct din Ploiești, fost antreprenor general
Acționarii producătorului de mobilă Anteco din Ploiești, firmă listată pe RASDAQ, se vor reuni la începutul lunii decembrie pentru a lua o hotărâre în legătură cu efectuarea măsurilor
Ambasadorul Marii Britanii la București, ES Martin Harris Obe, a declarat, marți, la Ploiești, că dacă țările europene vor menține rata "slabă" de creștere economică din prezent nicio
Acționarii companiei Conpet Ploiești (COTE), operatorul sistemului național de transport al produselor petroliere controlat de stat, au votat în adunarea generală care a avut loc
nou magazin Gerovital în București, în centrul comercial Mega Mall, ajungând la 21 de unități sub acest brand, în București, Brașov, Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Ploiești
Departamentul de analiză al Raiffeisen Bank recomandă investitorilor „hold“ (menținere) pentru acțiunile transportatorului de țiței Conpet Ploiești (simbol bursier COTE), deținut majoritar