La OMV Petrom, una dintre companiile cu cele mai mari profituri din economie, impozitul pe cifra de afaceri ar fi de 125 mil. lei anul trecut, față de 145 mil. lei impozitul pe profit
OMV Petrom Global Solutions, o companie înființată la jumătatea lui 2014 de gigantul austriac OMV pentru a prelua o parte din activitățile de suport ale OMV și Petrom, a înregistrat
Patru proiecte solare cu o capacitate totală de 455 MW, care ar reprezenta investiții de circa 270 de milioane de euro, ar trebui realizate de OMV Petrom, restul fiind în negocieri
Acțiunile OMV Petrom (simbol bursier SNP), unicul producător local de petrol și gaze naturale, s-au depreciat joi, 31 august cu 3,1%, pe fondul unor tranzacții în valoare de circa opt
Christina Verchere este în cel de-al cincilea an de mandat în funcția de președinte și director general executiv al OMV Petrom, una dintre cele mai valoroase companii industriale din
Cu 4,5% s-au apreciat acțiunile OMV Petrom (simbol bursier SNP), singurul producător local de petrol și gaze, în ultima săptămână, pe fondul unor tranzacții în valoare de 13,4 milioane
în anul 2022 a fost cea mai performantă din rândul celor cinci societăți de investiții financiare de la Bursa de Valori București, a investit aproximativ 138 mil. lei în acțiuni Petrom