Pe lângă acesta, produsele se mai găsesc și în rețelele de hipermarketuri Cora, Auchan și Carrefour, în drogheriile DM, dar și în farmaciile Catena și Remedia, diverse farmacii independente
Piața locală a apelor minerale a crescut din 2009 până în 2019 cu 70%, a spus Marius Caluian, managing partner Market Vektor, în cadrul conferinței „În căutarea brandului de țară.
Noua companie Leonardo Shoes Market are în prezent aceeași adresă „în buletin“ ca firma Leonardo SRL, Strada Poet Panait Cerna 26-28 din Oradea, județul Bihor.
Stresul, alimentația nepotrivită, fumatul, precum și consumul de alcool și droguri sunt doar câtiva dintre factorii care au făcut ca vârsta celor care mor din cauza infarctului miocardic
Odată cu amploarea luată de festivalurile de muzică în România, an de an Poliția comunică cifre privind kilogramele de droguri confiscate de la festivalurile de prin țară.
Printre cei mai importanți jucători din sectorul comerțului cu flori și alte plante se află Diva Sol SRL, Dinagri’s SRL, Pet Network Europe SRL, Spic Agro SRL și Florăria Iris SRL.
Toți oamenii ar trebui să beneficieze de un venit universal de bază, ca parte a unui „nou contract social pentru generația noastră“, a afirmat Mark Zuckerberg, fondatorul celei mai