Dezvoltatorul rezidențial Alesonor a desemnat compania STRABAG România în rolul de antreprenor general pentru construcția fazei a II-a a suburbiei Amber Forest, situată în Tunari, județul
Amber Studio, unul dintre cei mai importanți jucători pe piața de gaming din România, are circa 100 de angajați în biroul din Botoșani, fiind cel de-al doilea punct de lucru al companiei
rezidențial Alesonor la încheierea unui parteneriat cu Pescariu Sports & Spa pentru dezvoltarea centrului sportiv și zonelor de petrecere a timpului liber din cadrul proiectului Amber
Afacerile de tip SRL sau SA din agricultură sunt în număr de 23.800.
„Pentru a putea accesa fonduri europene este nevoie să fii organizat într-o formă legală.
Transportul din România stă sub semnul nevoii de modernizare, de adaptare la realitățile actuale, dincolo de nevoia de extindere a rețelelor, cel puțin când vine vorba de infra...
BMW România SRL, Porsche România SRL, Mercedes-Benz România SRL, Hyundai Auto România SRL, Renault Commercial Roumanie SRL/Automobile Dacia SA și Euro Inter Trade Corporation SRL sunt
Super Technologies, companie românească globală de tehnologie și divertisment, a încheiat un parteneriat cu think tank-ul american Atlantic Council, din care fac parte lideri din zona