Premierul Victor Ponta a susținut ieri că jurnaliștii au „întors“ declarațiile lui Liviu Dragnea cu privire la posibile negocieri cu președintele Klaus Iohannis pe marginea schimbă...
Omul de afaceri Dinu Patriciu, care a fost achitat marți în dosarul Rompetrol, a declarat, pentru MEDIAFAX, că se așteaptă la aceeași decizie și în cazul unui recurs al procurorilo...
Rompetrol Rafinare, principala companie a grupului petrolier Rompetrol, controlat de compania kazahă de stat KazMunaiGaz, va finaliza până la jumătatea acestui an programul de creș...
Guvernul a avizat începerea procedurii prin care datoriile înregistrate de CFR SA la finele anului trecut, de 3,99 miliarde lei (aproximativ 917 milioane euro), sunt anulate prin conversia
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Prime Capital Invest SRL și grupul din care fac parte Agro-Chirnogi SA și Maria Trading SRL intenționează să preia Aqua Bilbor
Jaguar Land Rover (JLR) va finaliza în scurt timp construcția fabricii sale din Nitra, Slovacia, unde va lansa producția în luna septembrie, relatează Slovak Spectator. Compania ar...
Audi, care fabrică și autovehicule în Ungaria, a produs peste 1,965 milioane de diverse motoare la fabrica sa din Gyor, Ungaria, anul trecut, compania fiind unul dintre cei mai importantți
Mai multe grafice și tabele din domeniul Business Hi-tech Mai multe grafice și tabele din domeniul Media&Advertising Mai multe grafice și tabele din domeniul IMM Materialul a apăru...