Un administrator părăsește board-ul Oil Terminal după două luni
În intervalul 2011-2013 aceasta a fost consultant economist al Băncii Mondiale, iar anterior a deținut funcția de economist în cadrul Fondului Monetar Internațional.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
6674 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
În intervalul 2011-2013 aceasta a fost consultant economist al Băncii Mondiale, iar anterior a deținut funcția de economist în cadrul Fondului Monetar Internațional.
Gabriel Biriș este consultant fiscal și membru fondator al companiei de consultanță fiscală Biriș Goran. El are o experiență de 19 ani în acest domeniu.
Nextebank, instituție de credit deținută de fondul de investiții Emerging Europe Accession Fund (EEAF), care are ca și consultant investițional fondul Axxess Capital, a fost de acord
Vom lucra în parteneriat cu firma GBP Pro Consulting (condusă de Daniela Belingher), care reprezintă de mult timp în România Willis Towers Watson“, a explicat Oana Botolan Datki,
Capital Partners, fondată de Doru Lionăchescu și alți parteneri în urmă cu 10 ani, a fost consultant pentru tranzacții în valoare de peste 2 mld. euro.
Din 2012 și până în februarie 2014, el a ocupat funcții de comisar în cadrul fostei Comisii Naționale a Valorilor Mobiliare, membru neexecutiv și consultant la ASF.
lucrat la ceea ce este acum pe site în consultare, voluntarii să spunem – că așa s-a lucrat, pe voluntariat – și totodată să putem să angajăm la un moment dat și un consultant
Astfel, printre pozițiile deschise în cadrul HP România se numără cel de programator, inginer pentru suport tehnic, consultant pentru soluții de business intelligence și project manager
Today’s este condusă de Marius Lăzărescu, antreprenor, speaker și consultant
Compania care dezvoltă proiectul din centrul vechi este Apex Alliance, iar managerul de proiect și dirigintele de șantier este compania Vitalis Consulting.