Mai mult de o treime din întreprinzătorii și patronii chestionați de Institutul Național de Statistică (INS) în cadrul unui studiu au afirmat că nu reușesc să plătească la timp facturile
Fondul Proprietatea, care a vândut recent 6,4% din OMV Petrom pentru 760 mil. lei, se așteaptă ca admiterea la listarea a certificatelor globale de depozit (GDR-uri) la Londra să aibă
Cred că Johan este foarte bine poziționat pentru a se alătura echipei de investiții de la București și a contribui la istoricul deja consacrat de creare de valoare pentru acționarii
Acțiunile băncii italiene UniCredit au crescut puternic ieri, cu aproape 18% pe bursa de la Milano, după ce aceasta a anunțat un plan radical de restructurare de 12,2 miliarde de
Raportul total între numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat și cel al salariaților a fost în trimestrul al doilea din 2016 de 9 la 10.
La nivelul administrațiilor locale s-au înregistrat, de asemenea, creșteri față de anul precedent la veniturile nefiscale cu 16,1%, la impozite și taxe pe proprietate cu 7,3%, iar la
aproape 25 de ani a uneia dintre primele companii de asigurări înființate în România după căderea comunismului, care, deși nu a reușit nici odată să depășească statutul de jucător aflat la