În 2023, Polonia a înregistrat o creștere cu 64,5% a investițiilor directe realizate peste granițe, până la 10,4 miliarde de dolari, al doilea cel mai ridicat nivel din istoria sa,
Polonia ar putea pierde peste două milioane de muncitori până în 2035, aproximativ o optime din forța sa de muncă actuală, potrivit estimărilor Institutului Economic Polonez (PIE),
Banca Centrală Europeană va reduce „destul de probabil“ dobânzile la următoarea sa ședință de politică monetară din această lună, a declarat Francois Villeroy de Galhau, membru al consiliului
Cel mai important mesaj pe care președintele rus Vladimir Putin încearcă să-l transmită țărilor occidentale care susțin Ucraina este că timpul lucrează în favoarea sa, iar singura modalitate
Banca centrală a Ungariei a decis să-și mențină neschimbată dobânda de referință la 6,50%, o decizie ce se aliniază cu abordarea sa prudentă privitoare la ieftinirea creditului din
Electrocentrale București SA (ELCEN), principalul furnizor de agent termic pentru sistemul de alimentare centralizată cu energie termică din Capitală, deținut de MInisterul Energiei
Luni, 20 ianuarie 2025, Bursa de la București a înregistrat o scădere de 0,08% prin prisma indicelui de referință BET, cele 20 de companii din componența sa având dinamici mixte, de
Vodafone include în oferta sa noua serie Samsung Galaxy S25, modelele Galaxy S25 Ultra, Galaxy S25Ă sau Galaxy S25 fiind disponibile acum la precomandă.
Europa are nevoie de propria sa versiune a Departamentului de Eficiență Guvernamentală (DOGE), a declarat luni CEO-ul Deutsche Telekom, Tim Höttges, făcând un apel pentru reducerea