Consiliul Concurenței a autorizat înființarea companiei Romanian Military Vehicle Systems SA de către Romarm SA – Filiala Societatea Uzina Automecanică Moreni SA (UAM) și Rheinmetall
Autonom, una dintre cele mai mari companii de rent-a-car și leasing operațional de pe piața locală, a preluat Vehicle Management Systems (VMS), furnizor cu peste 10 ani de experiență
Polonia, cea mai mare economie est-europeană, se apropie de un acord estimat la 10,5 mld. dolari pentru achiziționarea unor sisteme de rachete americane Patriot și a unor sisteme de
„EVOLUTION PREST SYSTEMS SRL, prin avocat, arată că a depus cerere de deschidere a procedurii la care a atașat documente justificative pentru o creanță în valoare totală de 10.784.390,47
Acțiunile Bittnet Systems (simbol bursier BNET), integrator local de soluții IT&C și servicii de training în domeniul IT, se apreciau cu 4% luni la ora 16.15, pe fondul unor tranzacții
Compania ARL Cluj, membră a grupului austriac Strabag, a câștigat, în asociere cu încă două companii, un contract în valoare de 14 mil. lei (circa 3 mil. euro), fără TVA, pentru reabilitarea
Toate magazinele din străinătate sunt operate de parteneri, cel din Barcelona având în spate firma Mercatrom Alimentacion SL a unei familii de români, Doru și Crina Roșu.