Prima structură a acționariatului Fondului Proprietatea (FP) după listarea la bursa de la Londra a scos la lumină faptul că 22% din capitalul FP au fost deja împachetate în GDR-uri
cheltuielile de capital (investițiile din buget) nu au fost atât de mici, în primele șapte luni din an, ca în 2015, și niciodată excedentul bugetului consolidat nu a fost atât de robust, la
BCR, cea mai mare bancădin sistem, a anunțat că va elimina e la 1 octombrie comisioanele de la operațiunile effectuate de clienți la bancomatele din rețeaua proprie, cum ar fi cele
Clienții Piraeus Bank care dețin un card de salariu își pot retrage banii din cont fără comision de la oricare din cele 11.000 de ATM-uri din țară, condiția impusă de bancă fiind ca
Indicatorul Robor cu scadența la trei luni, referință pentru costul creditelor de retail în lei, a ajuns ieri la pragul de 1,3% pe an după a cincea zi de creștere consecutivă.
Ofertele de muncă, venite din partea angajatorilor din marile orașe, printre care București, Timișoara, Iași, Cluj-Napoca, Arad sau Brașov, vor fi scoase la concurs în cadrul unui târg