Importurile mai mari de petrol străin au ajutat transportatorul de țiței Conpet Ploiești (simbol bursier COTE) să depășească după primele nouă luni veniturile și profitul realizate
, răpus de criza financiară de acum un deceniu, e din nou activ pe piață cu același brand și site și are deja 50 de magazine în orașele mari și medii din țară precum București, Ploiești
Omul de afaceri Ioan Niculae va derula în perioada 23 iulie- 12 august o ofertă publică obligatorie de preluare a producătorul de cereale Comcereal Prahova Ploiești (CPRH) în valoare
Trump încearcă să vândă activele Lukoil, inclusiv rafinăria Petrotel de la Ploiești, unui grup de investitori condus de Todd Boehly, fostul patron al clubului de fotbal Chelsea 2.
Gral Medical, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața locală, care s-a dezvoltat în mod organic, are în plan două spitale de oncologie la Ploiești și Craiova, proiecte deja demarate
Easy Print Services, furnizor de servicii de management al relației cu clienții și transformare digitală, vrea să dechidă o nouă unitate de producție în Ploiești, pe lângă cea din București
Compania ARL Cluj, membră a grupului austriac Strabag, a câștigat, în asociere cu încă două companii, un contract în valoare de 14 mil. lei (circa 3 mil. euro), fără TVA, pentru reabilitarea