Antreprenorii și investitorii români și elvețieni, membri ai Camerei de Comerț Elveția-România (CCE-R), au ales un nou Consiliu Director format din opt membri și condus de Adriana Cioca
Cu active active imobiliare de 72 mld. euro la nivel mondial, Allianz este cel mai mare investitor în imobiliare din lume, dar a luat în vizor această regiune mai târziu, spre deosebire
Acțiunile societății Practic București (simbol bursier PRBU) se tranzacționează în scădere cu 3% de la început pe an, pe un rulaj redus – de puțin peste 200.000 de lei, format din 24
Dezvoltatorul imobiliar One United Properties (ONE), controlat de antreprenorii Victor Căpitanu și Liviu-Andrei Diaconescu, a convocat pentru 29 aprilie Adunarea Generală a Acționarilor
Prețurile din iunie sunt cele mai mari din ultimii cinci ani, însă consultanții spun că prețurile de tranzacționare efectivă sunt mai mici decât cele cerute inițial.
Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor (simbol bursier IMP) a anunțat la Bursa de Valori București semnarea a două contracte de antrepriză generală a căror valoare cumulată
Dan Ioan Popp, fondatorul companiei de dezvoltare imobiliară Impact Developer&Contractor (IMP), a fost revocat din funcția de președinte al Consiliului de Administrație (CA) al companiei
Explozia, provocată de un dispozitiv artizanal, a avut loc într-un tren de metrou care se deplasa între stațiile Institutul Tehnologic și Sennaia Ploșcead.