Lipsa precipitațiilor din sol din Dobrogea și Bărăgan, în special, îi îngrijorează pe fermieri, iar Adrian Chesnoiu, ministrul agriculturii, susține că în anul agricol 2021-2022 România
ar fi, nu poate elimina complet riscul unui incident atunci când sunt exploatate vulnerabilități din aplicații sau parole slab protejate, a transmis Serviciul Român de Informații (SRI
ANCPI, sprijinite de specialiști ai Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) și ai Centrului Național Cyberint – structura specializată a Serviciului Român de Informații (SRI
Răzvan Vâlceanu, CEO al Carbon Smart - soluție de monitorizare a carbonului din sol: Obiectivul pentru 2022 este să punem România pe harta globală a proiectelor verzi.
presupune efectuarea unui număr minim de lucrări asupra solului sau chiar deloc, așa cum se făcea în urmă cu sute de ani când plugul nu exista, pentru a păstra apa, dar și azotul în sol
Cele patru companii care asigură serviciile de la sol pentru companiile aeriene și pentru pasagerii care tranzitează aeroportul Otopeni sunt Globe Ground România, Menzies Aviation România
Austriecii care dețin compania de dezvoltare imobiliară S Immo au demarat lucrările la proiectul de birouri The Mark, de pe strada Buzești, în apropiere de Piața Victoriei.
Mark Zuckerberg vinde acțiuni Meta Platforms Inc. pentru prima dată în ultimii doi ani, după ce gigantul social media și-a revenit în urma dificultăților îndurate în 2022, raportează
Mark Zuckerberg, CEO-ul Facebook și al cincilea cel mai bogat om din lume, a luat decizia de a face public joi o sesiune de întrebări și răspunsuri cu un angajat, după ce înregistrări