Prospecțiuni București, companie aflată în insolvență, a primit aprobarea creditorilor privind planul de reorganizare propus de administratorul judiciar Euro Insol.
Bulgaria a început discuțiile cu Atena cu privire la construcția unei noi centrale nucleare pe teritoriu bulgar, ce va fi utilizată de Grecia în linie cu un contract pe termen de 2...
Decizia Băncii Centrale Europene de a menține dobânzile la minime record pentru o perioadă și mai lungă de timp pentru a da un impuls inflației amenință stabilitatea monetară din z...
Încrederea publică în abordarea Băncii Angliei cu privire la inflație a coborât la un minim record, relevă date oficiale publicate cu câteva zile înainte ca strategii băncii să vot...
Chiar în condițiile în care rolul gazelor în mixul energetic stârnește în continuare discuții aprinse la nivel european, cel mai mare stat al UE și viitorul cancelar al acestuia Ol...
Votul berlinezilor privind exproprierile a ținut prima pagină a ziarelor din întreaga lume, însă acesta se lovește de uriașe obstacole politice și juridice, relatează Deutsche Welle
Ryszard Terlecki, o importantă figură din cadrul partidului de guvernământ din Polonia, PiS, a generat o criză neașteptată declarând că dacă UE va proceda cum este de așteptat să p...
Ministerul german de finanțe este dur criticat pentru o încercare de a se amesteca în secret în chestionarea unui martor cheie în timpul unei anchete parlamentare legate de Wirecar...