Craiova – Gigel Chiazna, Anton Chiazna și Mugur Șerban – au adus în 2001 pe piața din România unul dintre primele anticariate locale, prin intermediul companiei Anticariat Online SRL
Antreprenorii debutanți, cei care se află la prima încercare în business, au pus pe picioare peste 8.500 de companii de tip SRL-D în intervalul octombrie 2014 - octombrie 2015, în
Aproximativ 12% din cei peste 11.400 de tineri care au înființat o firmă de tip SRL-D (societate cu răspundere limitată-debutant) până la finalul lunii ianuarie a acestui an au ales
Mai bine de 120 de creditori s-au înscris în tabelul preliminar al creanțelor al societății Family Home Concept SRL (fosta Domo Retail SA), printre aceștia numărându-se Banca Transilvania
Leonard Gilbert Fieraru, 26 de ani, un antreprenor din județul Dâmbovița, a decis în vara anului trecut să-și deschidă propria afacere prin intermediul programului SRL-Debutant, prin
aprilie o ordonanță de urgență prin care elimină criteriul de vârstă (maximum 35 de ani) pentru obținerea unei finanțări de până la 10.000 de euro pentru înființarea unei prime afaceri (SRL-D
Viessmann SRL, parte a grupului german de sisteme de încălzire industriale și de refrigerare Viessmann, a raportat pentru 2025 o cifră de afaceri de 190,6 mil. lei (37,8 mil. euro),
Veeam Software SRL, centrul de servicii din București al companiei americane specializate în soluții de backup și protecție a datelor, a raportat pentru anul 2025 o cifră de afaceri
EPAM Systems International SRL, subsidiara locală a gigantului american de inginerie software și servicii digitale EPAM Systems, companie listată la bursa de la New York, a încheiat
Compania Simplus Invest SRL, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de plată prin SMS, înființat în anul 2002, care a intrat în insolvență la finele lunii octombrie a anului