„În prezent, Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe a primit notificarea din partea companiei MVM și analizează tranzacția prin care intenționează să preia E.O...
Cum arată acum regimul microîntreprinderilor
Microîntreprinderile au două cote de impozitare:
♦ 1% pe venituri pentru microîntreprinderile care au venituri mai mici de 60.000 euro
Magazinul Unirea Shopping Center din centrul Capitalei era până acum câțiva ani cunoscut drept kilometrul zero al modei, centrul comercial la parterul căruia s-au înghesuit cei mai
În comunicare căutăm acele idei și strategii care captează atenția oamenilor și care îi conduc de la un ecran la un raft, la un birou de credite, în fața unui produs.“
Faptul că e
Tradiția industrială și forța de muncă specializată
Întrebată ce a contat în decizia Corratec de a veni în Timișoara, Loredana Pintea răspunde: „A contat foarte mult tradiția industrială
Merdeneaua românească, cea care în urmă cu câteva săptămâni a făcut subiectul unui adevărat război în social media (dar și în afara lui), a ajuns să fie temă de interes și pentru p...
„Creșterea prețurilor din piața rezidențială este una normală, într-un context în care economia autohtonă și-a revenit foarte bine și înregistrăm o creștere robustă, iar accesibilitatea