companie-butic de consultanță în investiții, care face atât M&A, cât și debt, equity și valuation advisory ♦ Printre clienți se numără antreprenorii locali, dar și firme străine precum
activitatea, șeful băncii a adus în discuție analiza situației din zonele în care banca are cele mai mari expuneri – dezvoltări imobiliare, agricultură și profesii liberale, precum
Compania are, în prezent, în portofoliu peste 100 de clienți, atât jucători mari, precum BCR, cât și start-up-uri și dezvoltă soluții de custom software adaptate pentru zona bancară
De asemenea, credem că piața ar trebui să acorde o importanță mai mare serviciilor esențiale de siguranță, precum asistența rutieră, deoarece atunci când se întâmplă un incident în
Un proiect de lege pus în transparență decizională ar urma să stabilească un cadru prin care serviciile de vaccinare antigripală să poată fi oferite în farmacii. Decontarea acest...
Plățile online vor avea o rată de penetrare mai mare în România, ajutate și de lansarea altor metode de plată, precum open banking și RoPay, care vor contribui la accesarea altor segmente
În 1997, este creat Grupul Țiriac care reușește, în prezent, activități în domenii precum cel auto, real estate, financiară, aeriană, de energie, de pază și protecție și media.