Lumea intră într-o nouă epocă după plecarea de ieri a lui Donald Trump de la președinția Statelor Unite ale Americii, dar deși pare că America a slăbit în ultimii ani, economia sa este
creșteri, marți, iar indicele japonez Nikkei 225 a atins chiar maximul ultimilor 30 de ani, întrucât pachetul de stimuli de 900 de miliarde de dolari semnat de președintele american Donald
Unii furnizori ai gigantului telecom chinez Huawei și-au văzut licențele revocate în ultimele zile ale mandatului președintelui Donald Trump, au declarat surse familiare cu situația
Unii parteneri comerciali cheie ai SUA se pregătesc pentru noi lovituri sub formă de tarife venite din partea lui Donald Trump la sfârșitul a patru ani de relații tumultuoase cu administrația
Președintele Donald Trump vorbește despre posibilitatea impunerii unor noi sancțiuni împotriva Chinei, după testul nuclear făcut de Coreea de Nord, iar dimineață a spus chiar…
Când președintele Americii Donald Trump a vorbit despre o decuplare a țării sale de China, adică separarea permanentă a celor două economii, el a dat glas unei tendințe care a cuprins
lunar al SUA a atins cel mai ridicat nivel din 2008 în iulie în condițiile în care țara a continuat să importe mai mult decât să exporte, o lovitură dată promisiunii președintelui Donald
Chinezii de la ByteDance speră ca președintele american Donald Trump să permită parteneriatul încheiat cu Oracle pentru TikTok, după ce au respins oferta prin care Microsoft voia să
Companiile americane ignoră îndemnurile amenințătoare ale președintelui american Donald Trump de a se „decupla“ de China și a-și repatria producția , relevă un sondaj realizat în
Atât bursele europene cât și contractele futures de pe bursele din SUA au scăzut rapid după ce președintele american Donald Trump și soția sa Melania au fost confirmați pozitiv cu COVID