de Vox Property Group, investiția urmând să acopere atât amenajarea spațiului cât și achiziționarea echipamentelor.
”Când am intrat pe piață cu Nextfit am avut ca obiectiv să concepem
Cristian Tudose reprezintă fondul de investiții Hodler Capital, care este acționarul majoritar al Poultry Investment, al cincelea jucător de pe piața avicolă internă, conform producției
În 1994, contele francez Guy Tyrel de Poix împreună cu Mihaela de Poix puneau bazele uneia dintre celei mai mari și mai de succes afaceri viticole, înființând prima firmă privată de
În unele cazuri, clienții sunt cei care vin cu designul ambalajelor pe care le vor, iar alteori Dunapack îi consiliază pentru a concepe ambalajele potrivite produselor pe care le vând
Pe lanțul de autoritate, acesta este afiliat Organizației pentru Buget și Planificare, o agenție guvernamentală care concepe strategiile de dezvoltare economică și se ocupă de îndeplinirea
„Se cumpără în scop de reședință conacele, castelele sau vilele de până în 1.000 de metri pătrați suprafață construită și desfășurată, și în scopuri comerciale – în special cu destinație