Claudia Rafiroiu, avocat specializat în taxe, și Georgiana Ilie, jurnalist și om de comunicare, sunt prietene de aproape două decenii însă abia acum câteva luni au decis să pună
Constructorul local Concelex, deținut de familia Pițurlea, i-a recrutat pe avocații Claudiu Țâmpău și Iuliana Negoiță, cu 20 de ani de experiență în dreptul construcțiilor și al achizițiilor
Grampet, cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din România și din Europa Centrală și de Sud-Est, controlat de Gruia Stoica, deschide un terminal de transbordare a produselor
Printre investitorii interesați de achiziția activelor combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, s-au numărat Gruia Stoica, proprietarul Grupului Feroviar Român, o compania din Louisiana
Vlad Stoica - avocat și fost șef de cabinet al premierului PSD Victor Ponta în perioada 2013-2015, care a fost votat în octombrie 2020 președinte al puternicei Autorități Naționale
Avocatul Horea Popescu, partener în cadrul biroului local al firmei britanice de avocatură CMS Cameron McKenna, afirmă că piața imobiliară locală urmează să își continue dezvoltarea
Remarul 16 Februarie (simbol bursier REFE), înființată în 1870, care construiește, modernizează și repară materialul rulant de cale ferată, va avea de la 8 august un nou director general