Unul dintre capitolele regulamentului se adresează elevilor, numiți în proiect “beneficiarii primari ai educației”
Astfel, conform documentului, elevii din învățământul
După ce dirigintele va aplica sancțiunea, psihologul școlar va consilia victima-agresorul și, împreună cu dirigintele, va colabora cu familia și va monitoriza cazul.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare subvenționarea din fonduri publice a serviciilor sociale acordate de asociații, fundații și culte religioase recunoscute de lege, care
Ne plângem de birocrație, de timp pierdut, dar suntem obligați să așteptăm până găsește factorul poștal pe cineva la sediu ca să-i înmâneze un act oficial.
Institutul de Studii și Proiectări Energetice (ISPE) va realiza studiul de fezabilitate privind interconectarea sistemelor energetice ale Moldovei și României în cadrul unui proiect
Spitalul clinic de urgență din Timișoara, aflat în administrarea primăriei Timișoara, a finalizat implementarea unui proiect european de 10,7 mil. lei (2,4 mil. euro), ce a presupus
Consiliului European de Cercetare va acorda cercetătoarei românce Alida Iulia Gabor de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca un grant în valoare de 1,5 mil. euro pentru un proiect
Primăria Timișoara în parteneriat cu comuna Dumbrăvița au finalizat implementarea unui proiect european de peste 17 mil. lei (3,9 mil. euro), pentru extinderea liniei de troleibuz urbană