dezvoltarea mediului de lucru din întreprinderile mici și mijlocii din România, dar nu numai, este reprezentat de relația dintre antreprenori -liderii companiilor- și angajații tineri
Lucian Cramba și Vasile Tămaș, doi tineri antreprenori din Alba-Iulia, au investit 100.000 euro în dezvoltarea unei aplicații mobile prin intermediul căreia utilizatorii își recuperează
Peste 60% dintre tinerii din generația Y afirmă că au nevoie de o perspectivă transparentă a evoluției într-o organizație. De asemenea, 81% dintre generația care vine din urmă, Z,...
Accesul limitat la creditare, combinat cu preferința generațiilor tinere pentru mai multă flexibilitate, stimulează creșterea cererii pe piață inchirierilor și crearea premiselor necesare
Bucureștiul are nevoie de un astfel de concurs între urbaniști și arhitecți tineri care să vină cu propuneri – Reinventarea Bucureștiului, un plan de a transforma clădiri și
Grupul Kiddo, companie specializată în dezvoltarea de centre de joacă pentru copii și tineri detinut de Vlad Alexandru și Cristina Șucu, a deschis un centru marca Hype Energize în Palas
Astfel, având în vedere numărul foarte mare al solicitărilor familiilor tinere, care locuiesc, în momentul de față, în sectorul 4, în special în cartierele rezidențiale recent date
Concret, pachetul lansat de ING Bank pentru tineri are 0 taxe și comisioane la tot: deschiderea și administrarea contului, plăți și transferuri către/de la alte bănci, depuneri și retrageri