Senatul a adoptat tacit, luni, o inițiativă legislativă prin care se propune ca afișarea unor materiale cu caracter obscen ori pornografic pe autoturisme, cu scop de reclamă, fără...
În noul proiect de lege privind reforma în sănătate, pe care Ministerul urmează să-l pună pe site la sfârșitul săptămânii, Casa Națională de Asigurări de Sănătate va fi înlocuită de
Brokerii vor avea posibilitatea să împrumute acțiuni de la fondurile deschise de investiții, în limita a 10% din activul acestora, potrivit unui proiect de dispunere de măsuri întocmit
Brokerii vor avea posibilitatea să împrumute acțiuni de la fondurile deschise de investiții, în limita a 10% din activul acestora, potrivit unui proiect de dispunere de măsuri întocmit
Nașterea prin procedura unei mame purtătoare și fertilizarea cu terț donator fac obiectul reglementării printr-un nou proiect de lege prezentat, luni, de Comisia pentru drepturile omului
Cadrele militare ale forțelor armate ale SUA și MApN din România, precum și familiile acestora, ar putea beneficia gratuit de tratament medical cu spitalizare și alte tratamente medicale
Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București vrea să contracteze lucrări de proiectare și execuție plus dotări pentru extinderea Spitalului Clinic Colentina, proiect estimat
În proiect se mai arată că nerespectarea dispozițiilor ordinului conduce la încetarea contractului de management și, respectiv, a contractului de administrare, ceea ce înseamnă că directorii