Produsele FormTex sunt făcute cu o structură ușoară din aluminiu peste care este pus un print ușor elastic din textil, cu ajutorul lor se pot face structuri complexe pentru expoziții
La nivelul de structură al pieței asigurărilor din România am încercat să identificăm o posibilitate de a face această decontare directă prin intermediul unei structuri noi sau existente
Argumentul central al investitorului este că structura conglomeratlui nu este potrivită, iar separarea operațiunile aerospațiale de restul, care ar gravita în jurul automatizării, ar
Documentul se bazează mult pe structura programului de guvernare al fostului Cabinet, preluând proiectele aflate în derulare și investițiile anunțate pentru acest an”, au declarat
Întrebat dacă structura complicată a grupului, care funcționează prin mai multe companii distincte juridic și care au o structură diferită a acționariatului nu reprezintă o problemă
normei privind obligațiile de raportare și transparență în sistemul pensiilor private astfel că de la data publicării administratorii de pensii private vor raporta trimestrial structura