Compania de tip holding activă în sectorul imobiliar Meta Estate Trust (simbol bursier MET) a anunțat marți la Bursa de la București că a finalizat achiziționarea a cinci apartamente
Trecerea de la energia fosilă la cea bazată pe regenerabile va angrena cele mai mari investiții din domeniul energetic local, peste cele estimate la centrala de la Cernavodă sau cele
Conversia obligatorie a împrumuturilor acționarilor în capital social, una dintre cele mai discutate prevederi din Pachetul Fiscal 2, este „o simplă cosmetizare contabilă, fără impact
Cele șapte fonduri de pensii private Pilon II înregistrează un randament mediu ponderat de 16,8% la 30 iunie 2024 față de aceeași perioadă a anului precedent, ceea ce raportat la o
Cele șapte fonduri de pensii private Pilon II înregistrează un randament mediu ponderat de 16,8% pe 30 iunie 2024 raportat la aceeași perioadă a anului precedent, ceea ce raportat la
În Europa Emergentă, regiune ce cuprinde 15 state printre care România și vecinii, dar și Rusia, Turcia și țările din Balcani, s-au semnat anul trecut 10 tranzacții cu o valoare de
Penultimul loc în Europa îl ocupă România în ceea ce privește valoarea PIB-ului per capita. Singura țară cu un PIB per capita mai mic deât România este Bulgaria.