Sectorul bancar din România a urmat îndeaproape modificările structurale la nivelul sectorului bancar din Zona Euro, principalul partener economic, mai ales după aderarea țării noastre
Enterprise Investors, Resource Partners, SigmaBleyzer, Gemisa Investments și Advent sunt cinci fonduri de private equity care nu mai au România pe harta investițiilor actuale, conform
Fondul de investiții Advent International, care mai deține în România divizia de medicamente generice a producătorului Zentiva, a preluat compania antreprenorială Indis Partener, cu
Germania este cel mai mare partener comercial al celor mai mari economii est-europene, inclusiv al României, iar pentru unele dintre acestea este și cel mai important investitor.
Ovidiu Popescu, partener, Deloitte România, liderul practicilor de energie și sustenabilitate, a vorbit la conferința anuală Deloitte pe tema fuziunilor și achizițiilor despre continuarea
"Anii care urmează nu vor fi ușori pentru bănci", a declarat Georgios Papadimitriou, partener Asistență în Afaceri, Ernst & Young Risk Advisory Leader Europa Centrală și de Sud-Est.
Melania Hăncilă, economist-șef la Volksbank, și Laurean Lungu, partener Macroanalitica, au fost invitatții principali de marți la ZF LIVE, unde au vorbit despre evoluția economiei în
România
auto
19.02
Daniel Manațe
presedinte
ANEVAR-Asociația Evaluatorilor din România
consultanta, evaluare
19.02
Ahmed Hassan
Andreea Zoescu
Country Managing Partner