MedLife anunță că a testat tot personalul care asigură traj la nivel național, personalul medical și administrativ care intră în contact cu pacienții oncologici în centrele proprii
și auxiliar-sanitar din cadrul altor structuri medicale și/sau unități sanitare implicate în acordarea serviciilor medicale generate de epidemia Covid-19, care se stabilesc prin ordin
Grupul CEZ donează echipamente și alimente în valoare de 795.152 lei către personalul medical din spitale și persoanele vârstnice din județele Caraș-Severin, Constanța, Argeș, Dolj,
Sanador, al patrulea operator privat din piața medicală, a inaugurat recent un sistem computerizat menit să eficientizeze și să îmbunătățească intervenția chirurgului în sala de operație
Enayati Medical City, proiectul greenfield de 60 mil. euro din București dezvoltat de medicul Wargha Enayati, care a fondat rețeaua privată de sănătate Regina Maria, va avea circa 400
importantă la dezvoltarea BRD, atât din poziția de secretar general, cât mai ales din cea de director executiv resurse umane, Adela Jansen a hotărât să aleagă un nou drum, urmând să se dedice
Măsura guvernului Bolojan prin care prima zi de concediu medical nu va mai fi plătită va crea un efect în lanț pentru salariați, care vor avea venituri mai mici dacă își iau medical
Dorna Medical, un business românesc din piața de servicii medicale private și de laborator, controlat de familia Boca, a deschis un nou centru la Borșa, în Maramureș, iar printre echipamente