în 2013 după pierderea unui drept rezervat companiei la finele acestui an și tot în acest context managementul operatorului vizează noi activități, de brokeraj de asigurări și servicii
Operatorii de telefonie mobilă din Uniunea Europeană vor putea oferi servicii de date prin tehnologia 4G într-o nouă bandă, care în prezent poate fi utilizată doar pentru servicii 3G
Compania americană Hewlett-Packard, unul dintre cei mai mari furnizori de computere, servere, imprimante și servicii IT din lume, va închide un centru din Germania în care avea 1.100
Procurorii Parchetului Judecătoriei Deva au început, joi, cercetările într-un dosar penal pentru gestiune frauduloasă, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și uz de fals
Grupul de firme de servicii de consultanță juridică Borza&Asociații a închiriat 750 metri pătrați în complexul de birouri Opera Center din București, deținut de grupul austriac CA Immo
Asirom, al doilea cel mai mare asigurător local din portofoliul grupului austriac Vienna Insurance Group (VIG), a lansat primul serviciu de notificare daune auto bazat în întregime
O altă tendință este interacțiunea cu producătorul, fapt observat cel mai bine la clienții din India, dintre care trei sferturi spun că preferă achiziția direct de la aceștia.
Activitatea în comerț, industrie și servicii va crește în perioada septembrie-noiembrie, în paralel cu o stabilitate a numărului de salariați în industrie, construcții și servicii și