investitorilor din întreaga lume, nu doar din Franța, având în vedere că mizele care se află în joc privesc viitorul întregii arhitecturi a proiectului european, iar cursa electorală din Hexagon
Compania mai deține clădirea de birouri Hexagon Office Cluj și a mai lucrat la ridicarea unor proiecte rezidențiale precum One Herăstrău Park, One Charles de Gaulle, One Mircea Eliade
birouri America House din Piața Victoriei din București (de 28.000 de metri pătrați), Promenada Mall din Târgu-Mureș (de 50.000 mp) și, începând din luna martie, proiectul de birouri Hexagon
comune cu studenții de la Paris și anul acesta am reluat vizita anuală la Paris și am oferit posibilitatea cursanților și absolvenților să interacționeze cu o serie de companii din Hexagon
Avansul este susținut, cel puțin parțial, și de preluarea operațiunilor Cora în România, mutare care a rotunjit veniturile comerciantului din Hexagon cu aproape 1,4 mld. lei.