Ministerul Sănătății, acționarul majoritar al Antibiotice Iași (ATB), principalul producător de medicamente generice din România, a decis ieri ca emitentul să își deschidă reprezentanțe
Sava din Iași a raportat anul trecut afaceri de 11,5 mil. lei (2,5 mil. euro), în creștere cu 7% față de anul precedent, potrivit datelor publice de pe site-ul ministerului de Finanțe
Antibiotice Iași, cel mai mare producător local de medicamente cu capital românesc, așteaptă ca până în 2028 procentul din business adus de segmentul de exporturi să ajungă la 50-60%
Producătorul de medicamente Antibiotice Iași are în plan o investiție de 200 milioane de lei pentru două noi fabrici de unde ar putea ieși produse sterile și produse topice sterile
Primăria Iași a finalizat implementarea unui proiect de investiții de 13,3 mil. lei (aproximativ 2,7 mil. euro), finanțat din fonduri europene, ce a presupus consolidarea și reabilitarea
Iași, companie de produse farmaceutice și cosmetice.Tranzacția este în valoare de 770.000 de lei, potrivit unui raport la bursă al societății de investiții.
Acționarii Antibiotice Iași (simbol bursier – ATB), unul dintre cei mai mari producători locali de medicamente, au aprobat joi reînnoirea mandatului de administrator executiv al lui
Acționarii Antibiotice Iași, unul dintre cei mai mari producători de medicamente din România, controlat de Ministerul Sănătății, au aprobat sumele bugetate pentru anul 2019 în ceea
Antibiotice Iași, unul dintre cei mai mari producători locali de medicamente, a derulat un program educațional prin care a pregătit studenți de la facultăți de biologie, chimie, medicină