Intervenția DR-12 este pentru „investiții în consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri instalați și a fermierilor cu vârsta de până la 45 de ani”, iar intervenția DR-14 pentru
El a arătat că, în acest moment, porturile, terenurile, danele pe care se află porturile se află în domeniul public al statului, iar instalațiile portuare în patrimoniul a două societăți
Polonia, cel mai mare producător de cărbune din Europa, s-a situat pe locul al doilea din punctul de vedere al instalării de turbine eoliene anul trecut pe continent.
actualul board erau diversificarea activității și bazei de clienți, care acum depind în mare măsură de rafinăria Petrotel Lukoil, reducerea schemei de personal și investiții în instalațiile
bifat un record, după ce au fost finalizate și predate în total 71.420 de locuințe, cu câteva mii peste cele 67.255 din 2008, un an-reper pentru piața imobiliară, premergător instalării
Depozitul face parte din clasa A ca eficiență energetică, iar instalațiile frigorifice prevăd un consum redus de energie, cu 25% mai mic față de variantele tehnice obișnuite.
ocupă de executarea lucrărilor de construcții de orice tip – construcții noi, reparații și reabilitări, extinderi și modernizări ale unor construcții deja existente, inclusiv instalațiile
„Unitatea a repornit gradual instalațiile astfel încât la 23 iunie Donau Chem a ajuns din nou la o producție zilnică de circa 1.500 de tone de uree și 850 de tone de azotat de amoniu
principal, în executarea lucrărilor de construcții de orice tip – construcții noi, reparații și reabilitări, extinderi și modernizări ale unor construcții deja existente, inclusiv instalațiile