Prețurile la gazele naturale în Europa au revenit la nivelurile de dinainte de război, în condițiile în care vremea blândă din ultima perioadă a redus cererea și a atenuat temerile
Amsterdam a devansat Londra ca cel mai mare centru de trading de acțiuni din Europa luna trecută în condițiile în care Olanda a atras puternic businessul pierdut de Marea Britanie de
Șocul inflaționist din perioada 2020-2024 resimțit în Europa Centrală și de Est a fost mult mai amplu și de o structură diferită față de Europa de Vest și prin urmare a răsturnat
Europa este înfățișată drept un continent în declin, prinsă între rivali geopolitici, ținută pe loc de reglementări excesive și chinuindu-se să țină pasul cu schimbările tehnologice
Acțiunile americane au avut o performanță mai slabă decât rivalele lor europene în acest an, iar strategiștii de la JPMorgan spun că acesta este doar începutul.
mare bancă americană, l-a numit pe William Vereker, delegatul pentru afaceri al fostului premier britanic Theresa May, în funcția de vicepreședinte al diviziei de investiții pentru Europa
Europa ar trebui să adopte o nouă abordare a inovației pentru a reduce decalajul față de SUA și China, întrucât actuala paradigmă, marcată de suprataxare și birocrație excesivă, frânează
În acest context, România se alătură altor 7 state din Europa Centrală în cadrul celei de-a șasea ediții a inițiativei, “Child Safety in Central Europe”, care reunește asocialții ale
Banca britanică Barclays – una dintre cele mai mari instituții de credit din Europa – intenționează să concedieze aproximativ 5.000 de angajați, echivalentul a circa 5% din totalul