Industria petrolului poate juca un rol în tranziția energetică, însă pentru ca România să țină pasul sunt necesare investiții în retehnologizarea unor puncte-cheie precum terminalul
Inteligența artificială a ajuns într-un stadiu de evoluție în care poate contribui cu adevărat la rezolvarea unor problele concrete, iar industria medicală este unul dintre cele mai
În topul județelor cu cele mai mari pensii se mai află cele care au avut mulți angajați în industrie, unde salariile angajaților au fost mai mari decât media pe economie: Hunedoara
Activitatea din industrie s-a înviorat vizibil în luna septembrie, volumul producției urcând de la 56 de puncte în august la 64 de puncte, potrivit datelor Barometrului Industrial –
Elvețienii de la Roche și francezii de la Sanofi din industria de medicamente, cehii de la A&D Pharma din distribuție și retailul de produse farmaceutice, dar și elvețienii de la Affidea
Prețul petrolului ar putea crește curând spre 80 de dolari pe baril în contextul amplificării îngrijorărilor că vor scădea livrările producătorilor mari din America de Sud, a afirm...