.
“În cazul în care, spre exemplu, ai o casă și acolo ai 20 kg de aur într-un seif și timp de patru ani de zile nu-ți merge chiar pe roze, ți-ai pierdut serviciul, iar tu la
În unele țări, închiderea sau automatizarea uzinelor a dus la apariția a ceea ce este cunoscut ca „rust belt“, orașe pe care dezindustrializarea le-a lăsat fără viață.
Am fost trist, dar susținut de mama, am înțeles că acestă înfrângere nu înseamnă nimic pentru parcursul meu în șah, am învățat să mă bucur de fiecare partidă, de fiecare victorie și
După o vreme m-am familiarizat cu limba română, mi-am făcut prieteni aici, iar apoi am încercat să mă bucur de București și de România, la final fiind chiar trist că părăsesc țara.“
„Dacă ne uităm către Statele Unite, observăm și industria de real estate, vorbind în special de REIT-uri (real estate investment trust – n.r.) ca o clasă de active care se mișcă foarte
consistent efforts of all stakeholders involved in this process – our employees, shareholders, executive management, business partners, and financial partners – who have placed their trust