Astăzi, cetățenii și oamenii de afaceri europeni vorbesc despre un viitor verde, neutru din punct de vedere climatic și echitabil din punct de vedere social.
Apple începe producția noului iPhone 15 în Tamil Nadu, într-un efort de a reduce și mai mult decalajul dintre operațiunile sale din India și principala bază de producție din China,
regenerabile (eoliene, fotovoltaice și biomasă), cu o pondere tot mai importantă în puterea totală instalată și în producția realizată (în prezent de peste 20%), centrale al căror aport
Cel mai mare producător de arme al Germaniei, Rheinmetall, se așteaptă ca vânzările să-i fie de cinci ori mai mari decât nivelul de anul trecut până la finalul deceniului, iar un f...
Forte Partners a semnat cu UniCredit Bank contractul pentru finanțarea dezvoltării primei faze a proiecului The Bridge, în valoare de 50 mil. euro, în condițiile în care investiția
Consorțiul de investitori imobiliari Forte Partners anunță începerea lucrărilor de construcție la proiectul imobiliar The Bridge din zona podului Basarb, investiția pentru prima fază
Ștefan Cherciu, proprietarul producătorului de ferestre Casa Noastră din Craiova, care vinde sub brandul QFort, spune că a avut încasări mai mari în prima parte a lunii martie 2020
Lanțul hotelier Radisson va opera un nou hotel la București, aflat în proiectul imobiliar Central District Lagoon City dezvoltat de compania locală Forty Management Radisson Lagoon