Activele administrate de Raiffeisen Asset Management (RAM), parte din grupul bancar austriac Raiffeisen Bank, au atins echivalentul a 1,2 mld. euro la finalul primului semestru al
Societatea Intercapital Investment Management, cu active în gestiune de 9,3 milioane de lei, va elimina comisionul de administrare la fondul iFond Conservator pentru o perioadă de șase
Doru Iorga, președinte al Asociației de Coordonare și Management Integrat al Ambalajelor, spune că guvernarea Ponta a fost una populistă, care a creat iluzia unei bunăstări, dar care
Aproape trei sferturi (73%) din sistemele de management de evaluare a performanței angajaților din organizații nu sunt aliniate cu strategia organizațională, astfel că firmele
Producătorul de cărămizi Ceramica Iași (CERE), al cărui pachet majoritar de acțiuni a fost preluat recent de fondul de investiții Asia Debt Management Capital din Hong Kong, are o valoare
Un grup de investitori format din compania de administrare a investițiilor Swiss Capital Asset Management și omul de afaceri Sorin Apostol a vândut cumulat 2,3 milioane de acțiuni din
Unii pacienți sunt nevoiți să plătească din buzunar pentru medicamente și consumabile deși sunt asigurați, pentru că în unele spitale există un management defectuos al bugetelor, potrivit
Oana Petrescu, partener coordonator al practicii de consultanță în management din cadrul Deloitte, a fost numită director executiv al Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR
Compania americană Automatic Data Processing (ADP), unul dintre cei mai mari furnizori globali de servicii de management al resurselor umane și de outsourcing, are în plan să angajeze
România a ales noua echipă de conducere formată din nouă membrii, Mihail Ion, director corporații regionale și sector public la Raiffeisen Bank și președinte al Raiffeisen Asset Management