Șapte companii – Atos IT Solutions and Services, Accesa IT Systems, Vodafone Technologies România, Emag IT Research, Computer Generated Solutions, Teamnet și SAP – au primit ajutoare
Transilvania (SIF3) a rămas în luna iulie cea mai profitabilă dintre cele cinci societăți de investiții financiare, cu un câștig de 19,7 milioane lei, astfel că profitul din primele șapte
BNR se pregătește să înăsprească politica monetară, după relaxarea din ultimii șapte ani, în divergență cu Banca Centrală Europeană (BCE), care a intensificat relaxarea monetară
rămâne combinatul ArcelorMittal Galați, cel mai mare producător de oțel de pe piața locală, dar și unul dintre cei mai mari exportatori din economie, însă care se află pe pierderi de șapte
“, este întrebarea firească pe care și-o pune oricine după ședința de tranzacționare de ieri, când pe parcursul a aproape șapte ore s-au tranzacționat acțiuni în valoare de
Retailerul de modă cu prețuri mici Takko, prezent pe plan local de mai bine de 15 ani, și-a bugetat pentru 2023 șapte deschideri de magazine, însă ritmul exact va depinde de inaugurările
♦ Indicele american, reprezentativ pentru Wall Street, cea mai mare piață de capital din lume, este pe plus cu 19% în 2023 ♦ Fără dominanța exercitată de cele mai mari șapte companii
Dan și Daniela Scarlat au pus bazele cofetăriilor Arkadia în urmă cu șapte ani, iar în prezent au ajuns la afaceri de 1,3 milioane de euro cu 12 unități aflate în București, Craiova