Banca a revenit în 2017 pe profit, cu un rezultat de 109,7 mil. lei, ajungând la o rentabilitate a capitalurilor de 10%, după ce încheiase anul 2016 pe minus.
Fondul Proprietatea a anunțat miercuri la Bursă că Steven van Groningen, președinte și CEO al Raiffeisen Bank, a decis să renunțe la funcțiile deținute în cadrul Comitetului Reprezentanților
Antonio Mouzas, CEO Vista Bank, bancă ce a achiziționat Marfin Bank anul trecut în România, spune că în mai puțin de un an banca pe care o conduce și-a crescut baza de clienți cu 20
Acțiunile gigantului Deutsche Bank se tranzacționau luni la ora 16.50 în scădere cu 6,5% în contextul în care creditorul german a lansat un program masiv de restructurare, care va elimina
Consiliul de administrație al Libra Internet Bank, condus de Radu Ghețea, unul dintre veteranii sistemului bancar din România, intenționează să dubleze la 20 mil. euro emisiunea de
Obiectivul Salt Bank, prima bancă digitală 100% românească, își continuă dezvoltarea cu un obiectiv clar de a depăși pragul de 700.000 de clienți în cel de-al doilea an de acivitate
Fuziunea dintre UniCredit România și Alpha Bank România a fost desemnată “Cea mai bună tranzacție de fuziuni și achiziții pentru o instituție financiară din ECE” de către revista EMEA
Bank of America - prin BofA Securities – a avut o ascensiune puternică, ajungând cel mai mare jucător internațional în tranzacționarea datoriei externe a României.