Mare, livrează mobilă în Europa și are clienți precum gigantul de coworking WeWork sau chiar Amazon, a explicat Elena Birtoc, cofondatoare și CEO al companiei, în emisiunea ZF Logistica
mici, cumpărând lingouri de un gram, dar sunt și investitori mari, care cumpără cantități considerabile“, a spus Victor Dima, manager de trezorie la Tavex, la emisiunea online ZF Logistica
Compania Golden Fish SRL, deținută de Gabriel Constantin Păstrăv, care comercializează echipamente, piese de schimb si consumabile sub brandul Micul Fermier, mizează pe extinderea
Depozitul logistic permite companiei să reducă nivelul costurilor cu energia, în special în cazul unităților cu temperatură controlată dar și să mențină toate produsele în stare cât
investiție într-un depozit propriu, dar momentan încercăm să optimizăm cât mai mult costurile pe care le avem”, a spus Radu Savopol, cofondator al 5 to go, la emisiunea online ZF Logistica
Pentru 2026 a mutat achizițiile spre logistică și operațiuni portuare – TTS, Socep și Comvex -, iar Cris-Tim și Electro Alfa le-a cumpărat din piață, după listare.
Compania Blind Invest SRL operează pe plan local businessul Easywash, o spălătorie de haine cu jetoane în regim self-service. Aceasta are program non-stop.