Sectoarele de tehnologie, real estate și energie au fost cele mai dinamice de la începutul anului până în prezent din punct de vedere al apetitului pentru tranzacții și continuă să
din România va atinge în 2019 pragul de 3 miliarde de dolari, în creștere cu 7,1% comparativ cu 2018, însă rămâne cea mai mică piață din Europa Centrală și de Est (ECE), cel mai dinamic
Radu Hanga (președintele Bursei de Valori București – operatorul pieței de capital din România) și Adrian Tănase (CEO BVB) au avut luni o întâlnire cu premierul Nicolae Ciucă la ca...
Dinamica creditării pe zona companiilor mari va rămâne una pozitivă în următoarele șase luni, chiar dacă nu va mai atinge cifrele pe care le-am văzut în ultimele 18 luni.
Dinamica pieței prosumatorilor pune în umbră evoluția oricărui sector economic pentru că numai în clubul micilor producători-consumatori de energie o dublare poate fi văzută ca o evoluție
Soldul creditelor acordate de bănci companiilor și persoanelor fizice era la finele anului trecut cu 5,5% mai mare decât în 2019 (3,4% în termeni reali), respectiv 282,3 miliarde l...
A fost o perioadă intensă și dinamică, în care am pus bazele unei activități locale sustenabile, contribuind la dezvoltarea echipei și la consolidarea infrastructurii de piață.
o valoare de peste 8 mil. euro, pentru implementarea unui sistem de e-ticketing pentru zona metropolitană a orașului, a anunțat Valentin Mureșan, consilier pentru digitalizare și smart