Dolarul a crescut cel mai mult în ultimii doi ani, iar randamentele obligațiunilor americane au crescut, investitorii pariind că Donald Trump va reveni la Casa Albă.
Investitorii au direcționat aproape 140 de miliarde de dolari către fondurile de acțiuni americane după alegerile din luna trecută, anticipând că administrația lui Donald Trump va implementa
Investitorii au pompat aproape 140 miliarde de euro în fonduri de acțiuni americane de la alegerile de luna trecută, în condițiile în care traderii pariază că administrația lui Donald
Uniunea Europeană a anunțat că va reacționa ferm dacă SUA va impune tarife asupra blocului comunitar, un semn clar de nemulțumire față de politicile comerciale ale președintelui Donald
Președintele ales american Donald Trump a anunțat că administrația sa va accelera emiterea de permise și autorizații pentru orice persoană sau companie care investește cel puțin 1 miliard
Președintele american Donald Trump a declarat luni că dorește ca Ucraina să furnizeze Statelor Unite minerale rare ca formă de plată pentru susținerea financiară a eforturilor de război
Planurile lui Donald Trump privind preluarea controlului asupra Fâșiei Gaza de către SUA au stârnit indignare și îngrijorare în întreaga lume arabă, amplificând temerile legate de o
Amazon va dona 1 milion de dolari sub formă de cash pentru fondul inaugural al lui Donald Trump, a confirmat compania, în condițiile în care marile companii tech încearcă să-și clădească
În ciuda comentariilor lui Donald Trump despre UE, prima „salvă” pe frontul comercial a vizat China, Canada și Mexicul, iar viitorul pare acum dominat de speranțe, în contextul unor
Investitorii anticipează că moneda ar putea ajunge chiar la paritate cu euro, contrar preferințelor personale exprimate de președintele ales Donald Trump în raport…