Serviciul Român de Informații prezintă o serie de recomandări de care oamenii ar trebui să țină cont în cazul unui atentat terorist cu bombă sau armat.
Confortul unui apartament a devenit copleșitor în cele două luni de lockdown din 2020, iar asta i-a făcut pe mulți să reconsidere ideea unei case la sol, cu o curte mai mult sau mai
Amazon Web Services EMEA SARL Luxemburg Sucursala București, înființată în toamna lui 2020 și care desfășoară „alte activități de servicii privind tehnologia informației”, a încheiat
În ultimii ani, așteptările pe care angajații le au de la mediul de lucru se schimbă mult, interacțiunea lor cu munca, afirmă Andrei Ion, country cluster lead în cadrul SHL pentru România
de sănătate din portofoliu aproximativ 47 milioane de lei, specializările accesate cel mai frecvent fiind medicina de laborator, imagistica, ginecologia, recuperarea medicală și ORL
Cei mai mulți au venit din Vietnam (peste 2.000), dar și din Republica Moldova, Sri Lanka, Nepal și India, potrivit Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI).
Grupul de firme IT LASTING din Timișoara, din care fac parte companiile LASTING System, LASTING Software și SPHINX IT, a înregistrat anul trecut afaceri cumulate în valoare de peste
(China) – China Road and Bridge Corporation(China) – Eptisa Servicios de Ingineria SL(Spania) – Euro Construct Trading 98 SRL( România) – CCCC Second Harbour Engineering Co Ltd( China