Pe ce acțiuni mizează cel mai mare fond de pensii private, cu active de 9 mld. lei
Astfel, cel mai mare investitor de pe bursa locală își menține angajamentul față de piața locală de capital.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Astfel, cel mai mare investitor de pe bursa locală își menține angajamentul față de piața locală de capital.
„O mare greșeală, o decizie extrem de proastă împotriva căreia PSD trebuie să aibă o poziție fermă și să îi ceară domnului Borc (Costin Borc, vicepriministru și ministru al economiei
Titlurile Transgaz (TGN), transportatorul național de gaze naturale, au închis ședința de vineri la maximul istoric, o acțiune fiind cotată la 295 lei – cea mai mare valoare
Ceea ce are impact semnificativ pe evaziune este impozitarea mare a muncii (una dintre cele mai ridicate din UE).
La nivelul UE, cea mai mare parte a consumului de gaze naturale este asigurată prin producția internă care a avut anul trecut o pondere de 34% din consumul total.
Cel mai important activ pe care KMG International îl deține pe plan local este rafinăria Petromidia, singura cu ieșire la Marea Neagră, cea mai mare unitate de procesare a petrolului
“Remarcăm o disproporție tot mai mare între așteptările și pregătirea candidaților.
ara este cel mai mare producător de petrol și gaze din Europa Centrală și de Est și are o mare tradiție în domeniu.
Registrul Comerțului, Direcția Națională Anticorupție (DNA) și Camera de Comerț și Industrie a României sunt entitățile publice din România în care oamenii de afaceri au cea mai mare
„Pe 8 ianuarie am avut cel mai mare consum. Am avut aproape 9.500 MW, situație pe care nu am mai înregistrat-o din februarie 2012.