Bogdan Brăiloiu, absolvent de drept la Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu Jiu, este românul care conduce centrul comercial Vulcan Value Center, proiectul de 47 de milioane
francez a reușit deocamdată să evite o criză pentru alianța cu Renault, deși problema structurii dezechilibrate a parteneriatului rămâne nerezolvată, potrivit Tokai Tokyo Research Center
Angajații Băncii Centrale Europene își pierd încrederea în cei care conduc banca după eșecul acesteia în a controla inflația și al salariilor care se situează sub scumpiri, relevă un
românească de outsourcing specializată în servicii integrate de IT, Finance și BPO pentru clienți internaționali, a inaugurat oficial noul sediu extins din clădirea United Business Center
comunicarea prin chat direct din aplicația Mobile Banking sau de pe website-ul băncii, clienții având astfel acces la zona de suport mai eficient decât prin apelurile telefonice în call center
♦ Milena Medical Center, deținută în mod egal de Carmen Adina Chiriac și de Corina Nicoleta Unguritu, a avut afaceri de 700.000 de lei în 2019, plus 3,5% ♦ Această companie face recoltările
comerțul alimentar local, continuă dezvoltarea pe segmentul de proximitate inaugurând cel de-al șaptelea supermarket de mare suprafață din rețea la parterul clădirii de birouri U Center
pentru Crăciun și Revelion este de 1.255 de lei (279 de euro), mai mare cu 20% în lei față de anul anterior, arată un raport al companiei de cercetări MEDNET Marketing Research Center
să intre pe noi piețe, precum țările africane, statele din fostul bloc sovietic sau Muntenegru, dar se bazează ca în fiecare din ultimii ani pe Grecia, Bulgaria și Turcia, care conduc