Compania IAR Brașov (IARV) a avut anul trecut un profit net în creștere cu 18,8%, de 28,7 mil. lei, în contextul unor afaceri de 264 mil. lei, mai mari cu 40% față de perioada similară
Semrom Oltenia din Craiova (SEOL), care comercializează produse agricole, și-a diminuat profitul net cu 15,2% în S1/2019, la 53.500 lei, la afaceri de 15,6 mil. lei, în creștere cu
Romgaz (SNG), companie controlată majoritar de statul român, a raportat pentru 2024 o cifră de afaceri de 7,9 mld. lei, în scădere cu 12% față de anul precedent, în timp ce profitul net
Grupul BCR, care include cea mai mare bancă de pe piața locală, a obținut un profit net de 668 mil. lei (146 mil. euro) anul trecut, cu aproape 36% mai puțin decât în 2016, potrivit
Salariul mediu din sectorul sănătate și asistență socială“ a ajuns la 2.663 de lei net în luna martie a acestui an, în creștere cu 35% față de perioada similară a anului trecut, arată
Grupul italian Intesa Sanpaolo, care în luna mai a acestui an a finalizat achiziția First Bank (România), a raportat pentru primele 9 luni/2024 un profit net de 7,2 miliarde euro, în
România trebuie să treacă de la producție la inovare și creare de valoare, iar politica de coeziune a Uniunii Europene rămâne fundația pe care se construiește competitivitatea Europei
Romgaz Mediaș, cel mai mare producător de gaze din România și cea mai profitabilă companie care încă mai este controlată de statul român, a ajuns anul trecut la un câștig net record