Compania care produce bicicletele Pegas vrea să se listeze la bursă, pe sistemul alternativ AeRO, pentru a-și finanța capitalul de lucru cu 300.000 euro și pentru a construi o fab...
Primăria comunei Apahida, județul Cluj, a accesat un proiect european de 5,1 mil. euro, prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, ce presupune construcția unui complex sportiv și
Salariul mediu net din construcții a ajuns în luna mai din 2021 la o valoare de 3.264 de lei, în scădere cu 1,5% față de aprilie 2021 și în creștere cu 7% față de mai 2020, potrivit
Compania a intrat în faliment în 2017, după divizare, când activitatea de construcții de căi ferate a fost transferată pe o altă firmă, Concefa Construcții Căi Ferate, care este funcțională
ROCA Investments, divizia de investiții care face parte din grupului Impetum, reunește firmele din construcții pe care le are în portofoliu într-un holding de materiale de construcții
o investiție de 500.000 de euro într-o rundă pre-seed, printre investitori numărându-se Early Game Ventures, precum și angel investors cu experiență în industria farmaceutică și biotech
Președintele Sed Lex, Vasile Marica, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, legat de funcționarea relațiilor ANAF-PG-SRI, că ofițerii SRI erau de fapt șefi ai instituției, iar cei din
Conform celor mai recente date statistice publicate de Eurostat, România se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește procentul de utilizare a angajaților te...
Ionuț Bădică, de profesie inginer constructor, și Alex Tudose, absolvent de etnografie și folclor, au pus bazele fermei regenerative Sol și Suflet, orientată spre îmbunătățirea sănătății