Compania Transport Trade Services (TTS), transportator de mărfuri pe Dunăre, a anunțat joi la Bursa de Valori București că va demara o investiție cu un buget de 23 mil. euro pentru
Societatea de avocatură Filip & Company a acordat asistență juridică Autonom Services S.A., cea mai mare companie românească independentă de soluții de mobilitate, în legătură cu încheierea
rezultatelor financiare ale Transport Trade Services, care a fost în 2023 cea mai performantă acțiune din structura indicelui de referință BET tocmai pe fondul exploziei de mărfuri
Fondului de Pensii Administrat Privat (FPAP) Metropolitan Life și-a crescut participația la transportatorul fluvial Transport Trade Services (TTS) la 5,1% din capitalul social, respectiv
Dintre cele cinci societăți de investiții financiare, doar SIF1 Banat Crișana nu a plătit dividende din profitul pe 2015, în timp ce Fondul Proprietatea nu a mai făcut acest lucru din
Valoarea certificatelor de depozit ale companiilor rusești listate în Regatul Unit continuă să se evapore, pe măsură ce sancțiunile statelor vestice produc o serie masivă de efecte
Creșterile bursiere din 2023 sunt dificil de repetat, dar asta nu înseamnă că potențialul este epuizat în contextul încetinirii inflației care ar putea susține consumul și pe fondul
Din rândul celor 87 de companii listate pe segmentul principal al bursei de la București, doar 20 au anunțat până în prezent propunerile de dividende aferente rezultatelor financiare