majoritatea statelor și-au ridicat în cele din urmă moratoriile; până la sfârșitul lunii octombrie doar 16 state și Washington D.C. mai aveau moratorii active, acoperind 40% din populația SUA
Statele Unite au anunțat că deciziile Indiei, Italiei și Turciei de a impozita veniturile locale ale unor giganți internet ca Facebook echivalează cu o discriminare a companiilor a...
Companiile transferă volume record de spații de birouri pe piața de subînchirieri, un posibil semnal de alarmă privitor la soliditatea pe termen lung a proprietăților de birouri, r...
Intervențiile Elveției de pe piața valutară în sensul slăbirii francului vor fi suficiente pentru ca SUA să catalogheze țara drept manipulator monetar, potrivit unor surse familiare
Investițiile chineze din Statele Unite au luat-o puternic la vale în primele cinci luni ale acestui an pe fondul tensiunilor în creștere dintre cele mai mari două economii ale lumi...
Alegerile americane care se apropie nu sunt importante doar pentru poporul american și economia SUA, rezultatul votului din noiembrie urmând să aibă un impact semnificativ și asupra
Numărul companiilor nou-create în Statele Unite a crescut puternic în trimestrul trei, în contextul milioanelor de locuri de muncă distruse de pandemie, atingând un maxim istoric,...
Președintele Donald Trump a semnat la finalul săptămânii trecute un ordin executiv prin care interzice companiilor din SUA să facă tranzacții cu Byteance, compania chineză care administrează